Dodon: Nu voi ierta lacrimile soției. Plahotniuc, nu-mi atinge familia

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a venit la Parlament, după prima ședință a noului Guvern ales.

În timpul declarațiilor sale, Dodon a subliniat faptul că asupra sa și a familiei se fac multe presiuni, inclusiv cu arestări, dacă nu își va da demisia:

„Deja vin mesaje că o să îmi aresteze familia, copiii, pentru ca eu să scriu cerere și să plec din motive personale, sau speranța lor este ca eu să îmi iau familia și să plec din țară. Vreau să îi preîntâmpin că eu nu voi scrie cerere și nu îmi voi da demisia indiferent de toată murdăria și șantajul care va fi în următoarele ore, zile. Nu-mi atingeți familia, domnule Plahotniuc. Eu niciodată nu o să iert lacrimile soției mele de aseară. Nu-mi atingeți copiii, eu niciodată nu mi-am permis asta față de nimeni.”, a declarat Dodon.

Șeful statului a făcut un apel către cetățeni:

”Avem nevoie de suport din partea cetățenilor, de declarații de la ONG, Primării. Faceți declarații în susținerea guvernului legitim.Vom ieși sau nu în stradă? Depinde. Ei (PDM) ar dori ca și noi să scoatem vreo 20.000 de oameni, să îi punem cap la cap cu ai lor și să iasă sânge.Sunt sigur că la primul meu apel 100.000 de oameni o să iasă.Nu vă dați provocați, fisura a început, trebuie să mergem până la capăt” , a declarat șeful statului.

Igor Dodon, prezent la Parlament

Igor Dodon, prezent la Parlament

Gepostet von Ştiri.md | Ştiri din Moldova am Montag, 10. Juni 2019
  • 10 iunie 2019
  • noutati.md