Un avocat din Chișinău prins de CNA în timp ce primea 1500 de euro de la un deținut

Un avocat din Chișinău a fost plasat în arest pentru 72 de ore, în izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA). Acesta e bănuit că ar fi cerut de la un deținut 30 000 de euro pentru a-l scoate de la răcoare. Apărătorul este cercetat pentru trafic de influență. 

Avocatul a fost prins în momentul în care a primit 1500 de euro de la un intermediar.

„Potrivit denunţătorului, avocatul susţinea că ar avea influenţă asupra administraţiei penitenciarelor, dar şi asupra unor magistraţi şi că-i poate influenţa să adopte o decizie favorabilă în privinţa deţinutului (condamnat pentru răpire de persoane şi omor)”, se menționează într-un comunicat al CNA.

Avocatul ar fi acţionat în complicitate cu tatăl său care ar fi ocupat, pe timpuri, o înaltă funcţie de conducere în cadrul administraţiei naţionale a penitenciarelor, a fost procuror şi avocat. Aceştia împreună ar fi pretins de la deţinut bani în câteva tranşe, în sumă de 28 000 de euro. Zilele acestea, avocatul i-a mai cerut 1500 de euro pentru soluţionarea definitivă a problemei – sumă transmisă sub controlul CNA.

Dacă va fi găsit vinovat este pasibil de până la șapte ani de închisoare. Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.

Anul trecut, procurorii au trimis în judecată 252 de dosare penale intentate pentru infracțiunea de corupere şi trafic de influenţă.

Tags:

  • 14 februarie 2019
  • noutati.md