Averea judecătorului care l-a pus în libertate pe Platon

Sergiu Bularu, judecătorul de instrucție de la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău, care a admis demersul privind suspendarea executării pedepsei de către Veaceslav Platon, a acces în profesie în 2014, activând anterior câțiva ani pentru PDMtransmite SafeNews.md cu referire la zdg.md

Conform magistrat.md, în perioada 1993-1998, acesta a lucrat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, după care, timp de 10 ani, din 1999 până în 2009, în organele procuraturii, dintre care ultimii 5 ani a activat în calitate de șef al Serviciului reprezentare a învinuirii la Curtea de Apel Chișinău, iar din 2009 până în 2011 a fost avocat.

Până a deveni judecător, acesta a fost, în perioada 2011-2014, consilier în cabinetul președintelui fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat di Moldova (PDM), perioadă în care funcția respectivă a fost deținută de către Dumitru Diacov și Marian Lupu. De asemenea, Bularu a fost și reprezentant al PDM la CEC.

El figurează în investigația „Ministerul Interceptărilor”, realizată de rise.md, ca fiind unul dintre judecătorii de instrucție care au autorizat interceptarea mai multor persoane incomode fostului regim controlat de liderul de atunci al PDM, Vladimir Plahotniuc.

Sergiu Bularu declară pentru anul 2019 un salariu de peste 243 de mii de lei, adică peste 20.000 lunar. Familia acestuia deține un apartament de 118 m.p. în sectorul Ciocana al capitalei, despre care rise.md scrie că l-a luat la un preț preferențial, el indicând o valoare de 625.000 de lei, un garaj și un teren. Magistratul conduce un automobil de marca Lexus.

Luni, 15 iunie, Sergiu Bularu a admis integral demersul procurorului general, Alexandr Stoianoglo, privind suspendarea executării pedepsei de către controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, fost deputat al PDM.

  • 16 iunie 2020
  • noutati.md