Comisia de la Veneția critică actuala guvernare pentru selectarea controversată a celor patru membri ai CSM

Comisia de la Veneția și-a exprimat îngrijorarea referitor la modul în care au fost selectați cei patru membri ai CSM. Potrivit observațiilor care se conțin în opinia Comisiei cu privire la modificările constituționale în ceea ce privește cariera judecătorilor propuse de actuala guvernare de la Chișinău, cei patru membri din rândul profesorilor de drept „au fost aleși într-un mod controversat, fără consens și pentru un mandat complet de patru ani, ceea ce împiedică impactul pozitiv pe care modificările constituționale ar fi trebuit să le aducă”.

„Comisia și Directoratul își exprimă îngrijorarea serioasă cu privire la modul în care tocmai au fost selectați cei patru membri ai CSM, mod care desființează scopul declarat al modificărilor legislative din Decembrie 2019, de a restaura încrederea publică în CSM. (…) Recenta modificare legislativă și modul în care a fost implementată nu atinge așteptările nici a comunității internaționale, nici a societății moldovenești. Astfel scopul real și sensul reformei constituționale este discutabil. Comisia de la Veneția cheamă autoritățile moldovenești să suspende implementarea amendamentelor din decembrie 2019 și ianuarie 2020 și nominalizarea celor 4 membri până la finalizarea reformei constituționale. Numirea celor patru membri trebuie făcută după modificarea Constituției, într-o manieră transparentă care garantează lipsa politizării”, este una din observațiile emise în Opinia sa de Comisia de la Veneția.

Deputatul PAS, Sergiu Litvineco, observă că astfel înaltul for confirmă împărțirea pe criterii politice a celor patru fotolii de la CSM între PD-PSRM.

„Regimul lui Dodon a pierdut șansa de a continua cooperarea cu singura structură care mai era dispusă să mai colaboreze cu ei – Consiliul Europei. După asta, cred, pe marginea marilor și micilor lor reforme din justiție ar putea să se expună doar Curtea Constituțională a Federației Ruse. Iată de acolo vor curge laude și cuvinte pompoase la adresa diriguitorilor reformării justiției din Republica Moldova”, a punctat deputatul.

La rândul său, fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, a comentat că în această perioadă de criză e greu să te gândești la alte subiecte, cum ar fi reforma justiției. Cu atât mai mult guvernanții se folosesc de această situație ca să-și realizeze planurile de recapturare a justiției

„Comisia de la Venetia a publicat astăzi opinia sa pe marginea propuselor modificări constituționale în ceea ce privește cariera judecătorilor. Această opinie este una extrem de critică. Și, atenție, nu este critică față de proiectul de modficare a Constituției, pe care îl consideră ok. Însă îi ”dă o palmă” guvernării de la Chișinău pentru ce au făcut ei în ultima lună.

Astfel, Comisia de la Veneția le spune pe față guvernanților că una spun și alta fac.

Au crezut că se vor putea ascunde sub declarații frumoase și că comunitatea internațională le va da creditul de incredere. Nu le va merge”, a conchis Olesea Stamate.

Amintim că pe 17 martie, curent, Parlamentul a numit patru membri noi ai CSM. Este vorba despre: Carolina Ciugureanu-Mihailuță, Elena Belei, Valentina Coptileț și Ion Crețu. Pentru ei a votat doar noua majoritate parlamentară reprezentată de PSRM și PD. Opoziția a refuzat să voteze, argumentând că acest concurs a fost viciat, iar cele patru candidaturi selectate au fost rezultatul unui târg: PD-ului și PSRM-ului le-ar fi revenit câte doi noi membri CSM.

  • 23 martie 2020
  • noutati.md