Doar deputații PDM și PSRM vor selecta cei 4 membri ai CSM. Sîrbu: Vom sesiza corpul diplomatic

Concursul de selectare a 4 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este organizat doar cu participarea deputaților PDM și PSRM. Se întâmplă după ce parlamentarii din opoziție au decis să boicoteze concursul organizat astăzi. Deputatul grupului Pro Moldova, Sergiu Sîrbu, acuză că acest concurs a fost compromis, din dorința ca majoritatea parlamentară să „subjuge în totalitate justiția din Republica Moldova”.

Sîrbu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că a decis să boicoteze concursul, după ce au fost audiați 6-7 candidați din cei 17 admiși. În opinia acestuia, concursul a fost viciat din start, întrucât au fost operate mai multe modificări în timpul desfășurării exercițiului.

„În aceste momente concursul îl desfășoară membrii PDM și PSRM. Acest concurs a fost compromis din start. Este un concurs profund politizat, necredibil și nelegitim. Au fost schimbate regulile de joc exact în timpul jocului. Săptămâna trecută în plină desfășurare a concursului, Andrian Candu a fost eliminat, ilegal și cu încălcarea procedurii, din Comisia juridică. El a fost înlocuit cu un membru al PDM. Prima gravă încălcare este că, componența Comisie de concurs s-a schimbat exact în timpul concursului, înaintea interviului, doar pentru a fi asigurată o majoritate stabilă în Comisie. Astăzi 6 membri PDM-PSRM dețin majoritatea în Comisia juridică, numiri și imunități. Este o majoritate confortabilă pentru a lua orice decizie, inclusiv în privința acestui concurs”, a spus fostul democrat.

Viitorul președinte al CSM va fi ales din cei 4 membri selectați astăzi de PDM și PSRM

O altă încălcare pe care o raportează Sîrbu este că săptămâna trecută, în două lecturi, a fost modificată legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

„Este o modificare făcută în timpul acestui concurs. S-a propus ca viitorul președintele al CSM să poată fi ales din rândul profesorilor de drept, nu doar din rândul judecătorilor. Adică, din rândul celor care astăzi trec acest concurs. Este foarte clar că această modificare în lege s-a făcut exclusiv pentru a fi ales un nou președinte al CSM din rândul celor care vor fi agreați de noua coaliție și să fie docil acestei guvernări, practic, ca justiția să fie supusă în totalitate”, a mai declarat parlamentarul.

Cu referire la proba desfășurată astăzi, Sîrbu a declarat că a participat la audierea a 6-7 candidați, iar atunci când a încercat să dea întrebări incomode nu i s-a permis acest lucru.

„La începutul concursului Comisia a probat o listă de 10 întrebări și doar pe această listă puteau să fie acordate întrebări. Când am încercat să dăm întrebări, poate, mai puțin comode am fost opriți și era evident că nu ni se permite să evaluăm obiectiv candidații. Se zvonește că cel puțin 4 candidați din cei 17 sunt cunoscuți, deja sunt preselectați, nu excludem că și viitorul președinte CSM este agreat, astfel încât noua majoritate PDM-PSRM-Dodon să își supună în totalitate justiția din Republica Moldova”, a mai spus deputatul.

În context, acesta a anunțat că refuză să mai participe la ședința Comisiei de concurs. Mai mult, acesta a anunța că vor fi depuse sesizări în adresa corpului diplomatic și instituțiilor internaționale cu privire la „aceste grave derapaje de la principiile unui stat de drept, democratice și respectarea independenței justiției în Republica Moldova”.

  • 13 martie 2020
  • Ela Miha