BMW și-a schimbat logo-ul pe Facebook în susținerea comunității LGBT

Producătorul de mașini „BMW” și-a schimbat pe Facebook logo-ul în susținerea comunității LGBT. Reprezentanții companiei au venit cu un mesaj în care punctează că în societate nu trebuie să fie loc pentru ură și lipsă de respect. 

„La „BMW” trăim diversitate. Credem într-o cultură deschisă în care nimeni nu va fi dezavantajat, favorizat sau hărțuit din cauza originii etnice, a culorii pielii, a naționalității, sexului, religiei, dizabilității sau vârstei.

Suntem cu toții ființe umane… Nici în cadrul companiei noastre, nici pe canalele noastre de socializare nu există loc pentru ură sau lipsă de respect. Acestea fiind spuse, încurajăm toată lumea să acționeze într-un mod respectuos și prietenos”, spun reprezentanții companiei.

Acest fapt a provocat sute de reacții negative pe rețelele de socializare, majoritatea facând aluzii discriminatorii fată de posesorii BMW-urilor.

  • 29 iunie 2020
  • noutati.md