Video // Apartament dăruit unui procuror, plin cu gunoi până în tavan

Calvar pentru locuitorii unui bloc din sectorul Buiucani al Capitalei.

De mai bine de cinci ani, oamenii locuiesc în condiții mizerabile din cauza unei bătrâne, care, deși are apartament, locuiește în scara blocului, unde aduce și maidanezi din stradă, transmite Știri.md.

Asta în timp ce apartamentul este plin de deșeuri până în tavan, iar actele arată că locuința a fost dăruită procurorului Daniel Baraliuc din municipiului Chișinău.

Cei de la Asociația Obștească Stop Ham Moldova au investigat acest caz, pentru a înțelege cum a fost realizat contractul de donație pe numele procurorului, dar și de ce autoritățile locale nu se implică pentru a rezolva acest caz.

Totodată, Stop Ham a reușit să aducă responsabilii de la Pretură în scara blocului, unde doarme femeia, însă aceștia doar au dat din mâini, fără a veni cu o soluție.

Cei de la Direcția Asistență Socială sectorul Buiucani au declarat că fără acordul femeii nu pot intra în apartamentul plin de mizerie și gândaci, chiar dacă toți locatarii blocului au scris plângeri de nenumărate ori.

Tags:

  • 28 ianuarie 2019
  • noutati.md