Alexandru Slusari, spune că PDM și PSRM negociază noi numiri


După ce și-au împărțit ministerele, vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că PDM și PSRM negociază noi numiri. Declarațiile lui Slusari sunt însă contrazice de reprezentanții democrați, care spun că afirmațiile acestuia sunt „o prostie” și o presupunere.

„În plina criza pandemică PD și PSRM nu respectă regimul de autoizolare și au ocupații. Împart Agențiile. Birou Politic al Partidului Democrat a confirmat târgul cu Dodon, chiar dacă au fost mulți oameni nemulțumiți de faptul că trei fruntași din partid decid totul. Doamna Buliga revine la CNAS, iar dna. Viorelia Bătrînac va fi desemnată șefa Agenției Proprietății Intelectuale. Urmează și alte numiri în contextul împărțirii ciolanului puterii”, a scris vicepreședintele Partidului Platforma DA, Alexandru Slusari, pe pagina sa de Facebook.

Contactat pentru o reacție, președintele de onoare al PDM a declarat că membrii Biroului politic se întrunesc practic în fiecare zi, inclusiv și azi, doar că online, pentru a discuta despre acțiunile partidului. Dumitru Diacov neagă totodată că democrații și socialiștii ar fi negociat noi numiri la CNAS și la Agenția Proprietății Intelectuale.

Prostii. Slusari în loc să se ocupe cu ce are de făcut în Parlament, se ocupă de comentarii. Noi nu am discutat nimic cu socialiștii. Nu am vorbit despre CNAS și Agenția Proprietății Intelectuale, vă spun cu toată responsabilitatea”, declară Diacov.

Informația făcută publică de Slusari nu este confirmată nici de vicepreședintele PDM, Alexandru Cauia: „Numele care le-ați spus nu pot să le confirm sub nicio formă”.

Nici fosta deputată, Valentina Buliga, nu a confirmat declarațiile lui Slusari, precizând scurt că totul este „o presupunere”.

PDM și PSRM au semnat la 16 martie acordurile de creare a unei platforme parlamentare, iar în aceeași zi un învestit în funcție noi miniștri.

Sursa: zdg.md

  • 24 martie 2020
  • noutati.md