Zdg: Cum arată vila noului prim – ministru Ion Chicu

Ion Chicu, noul prim-ministru al R. Moldova, locuiește într-o vilă de tip duplex pe care o împarte cu cumnatul și cu sora sa, în timp ce ministrul de Interne deține un imobil luxos, construit în perioada în care exercita funcții publice.

Casa a fost construită în perioada în care terenul era înregistrat pe numele părinților ministrului și i-a fost donată acestuia la câteva luni după ce a fost dată în exploatare.

Premierul Ion Chicu locuiește într-o vilă amplasată în orășelul Durlești, în Întovărășirea Pomicolă „Struguraș”. Este, de fapt, un duplex, pe care familia noului premier îl împarte cu Aliona și Gheorghe Ursoi, sora și, respectiv, cumnatul său.

Imobilul cu suprafața oficială de 155 m.p. a fost construit în anii 2014-2015 de către Gheorghe Ursoi, iar în octombrie 2015, în urma unui „contract de împărțire în natură a imobilului ce se afla în proprietate comună”, familiei Chicu i-au revenit 77,9 m.p., iar familiei Ursoi, 77,7 m.p..

Casa deja este supravegheată de către angajații Serviciului Protecție și Pază de Stat, care au instalat în fața imobilului o cabină de pază.

sursa: Zdg.md

  • 22 noiembrie 2019
  • noutati.md