Decizia SUA de a-şi retrage trupele din Germania, inacceptabilă

Coordonatorul german pentru relaţiile transatlantice, Peter Beyer, a criticat decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage mii de militari din Germania, informează luni Reuters.

Trump a ordonat ca 9.500 de militari americani să fie retraşi din Germania, aliat al NATO care găzduieşte aproximativ 34.500 de militari, a declarat vineri o înaltă oficialitate americană.

„Acest lucru este complet inacceptabil, mai ales de vreme ce nimeni la Washington nu s-a gândit să informeze în avans despre acest lucru Germania, aliatul lor din NATO”, a subliniat Beyer, membru al Uniunii Democrat-Creştine (CDU), partidul de guvernământ al cancelarului Angela Merkel, într-o declaraţie acordată cotidianului Rheinische Post.

După decizia lui Trump, şeful diplomaţiei germane Heiko Maas a apreciat într-un interviu pentru presa scrisă că regretă retragerea militarilor americani din Germania şi a descris relaţiile Berlinului cu SUA drept complicate. 

  • 8 iunie 2020
  • Ela Miha